Transalpina este cel mai înalt drum rutier din Romania si chiar din întregul lant al Muntilor Carpati, atât din Romania cât si din afara ei, atingând altitudinea maxima în Pasul Urdele – 2145 m. Soseaua traverseaza Muntii Parâng de la N la S fiind paralela cu Valea Oltului si Valea Jiului aflându-se între acestea. Desi este mai înalta mai veche si mai frumoasa decât Transfagarasanul, este mai putin cunoscut a pentru ca , Transalpina, cu toate ca este catalogat drum national, DN 67c (partial), nu a fost pâna în 2009 niciodat a asfaltata .

          Transalpina a fost construita de armatele romane în drumul lor spre Sarmisegetusa, pavata cu piatra de Regele Carol al II-lea dupa 1930 si reablitata de nemti în al II-lea razboi mondial dupa care a fost uitata . Faptul ca a fost uitata si a devenit un drum greu de parcurs a ajutat Transalpina sa-si pastreze neatinsa salbaticia si farmecul aparte pe care putine locuri din tara îl mai au. Este printre putinele drumuri din tara pe care se poate ajunge cu masina pâna la nori si chiar deasupra lor.

            Transalpina, denumita si Drumul Regelui, face legatura între Transilvania si Oltenia. Aflat la peste 2.000 de metri altitudine, Transalpina este cel mai înalt drum din România care poate fi traversat cu masina, având punctul cel mai înalt în Pasul Urdele (la 2.145 m).

             Desi mai înalta decât Transfagarasanul este mai putin cunoscuta decât acesta

Read more: Transalpina - Drumul Regelui

Speciile sălbatice de interes comunitar:

 - Canis lupus (Lup) - 1352

Canis lupus

 

Read more: Specii

Era odata ca si-alta data, un împarat care avea un regat întins.

Într-o zi, o vrajitoare a revarsat asupra oamenilor boli cumplite. Atunci împaratul a trimis mai multi voinici în cautarea vrajitoarei pentru a o prinde, a-i smulge leacurile pentru boli si a risipi vraja. Multi voinici plecasera dar nici unul nu reusi..

La rugamintea fiului sau cel mic, pe nume Parâng, împaratul l-a trimis si pe el desi tare-i era teama ca nu va putea face mai mult decât ceilalti voinici.

Mergând pe Valea Jiului, Parâng auzi niste strigate si, apropiindu-se, vazu o fata care cazuse într-o groapa. Flacaul o ajuta sa iasa si mare-i fu mirarea când vazu ca fata era de o frumusete nemaipomenita si blânda ca o mielusea. Era ´naltuta si trasa prin inel; parul, negru ca noaptea, curgea valuri unduioase pe umeri iar în loc de ochi, straluceau doua safire.. Stând de vorba cu ea, afla ca este sora mai mica a vrajitoarei. 

Read more: Muntii Parâng

Munţii Parâng reprezintă sectorul cel mai înalt şi cel mai spectaculos al munţilor dintre Olt şi Jiu în Carpaţii Meridionali. Culmea principală a Munţilor Parâng, orientată pe direcţia est-vest, atinge altitudinea maximă în vârful Parângul Mare (2.519 m), ea cuprinzând şi cele mai importante piscuri. Legătura cu creasta principală carpatină începe din Vf. Coasta lui Rus (2306 m) şi continuă spre nord peste Vf. Pietrele (2155 m), Vf. Ciobanul Mare (1944 m), muntele Capra, Vf. Pravăţul (1905 m) şi se termină în zona de legătură Poiana Muierii. În schimb, creasta înaltă a Parângului începe la vest din Vf. Măgura (970 m) şi continuă spre est peste Vf. Parângul Mic (2073 m), Vf. Cîrja (2404 m), Vf. Parîngul Mare (2518 m), Coasta lui Rus (2306 m), Vf. Mohorul (2335 m), Vf. Păpuşa (2134 m), Vf. Micaia (2179 m) . La nord de culmea principal a Munţilor Parâng se deschid impresionante circuri glaciare: Sliveiu, Roşiile, Găuri, Zănoaga şi Câlcescu ce adăpostesc lacuri glaciare, drenate de izvoarele Jieţului şi Lotrului. Spre est sunt remarcabile căldările Muntinu şi mai ales Urdele din care porneşte o vale glaciară tipică. Interesante sunt şi căldările glaciare Bâlcescu, Cioara, Galbenu, Igoiu cu deschidere nordică din care pornesc pâraie ce se unesc cu Latoriţa. Vârful Parângul Mare (2518 m) şi Vârful Cîrja (2404 m) sunt cele mai reprezentative “acoperişuri” din central masivului. La est se înalţă destul de solitar Vârful Mohorul (2335 m), care domină zările până dincolo de Olt.

Istoria geologică a munţilor Parâng începe din cele mai vechi timpuri, rocile care îl alcătuiesc având diferite geneze, ca o consecinţă a locurilor (domeniilor) diferite în care s-au format.

În prezent se admite că aria munţilor Parâng aparţine mai multor unităţi, dupa cum urmează:
1. Pânza Getică, puţin răspândită în Parâng: un petic redus ca dimensiune, pe stânga văii Jiului, la intrarea în defileu; în zona Obîrşia Lotrului-Poiana Muierii-muntele Capra şi eventual munţii Cîmpii (situaţi între Jiul de Est şi Jieţ), dacă se admite că limita nordică a Parângului trece pe valea Jiului de Est. Rocile aparţinând Pânzei Getice sunt puternic metamorfozate şi reprezentate prin paragnaise, micaşisturi, gnaise cuarţo-feldspatice, amfibolite. Vârsta lor este apreciată la circa 850 milioane de ani, adica precambriană.

2. Unitatea Danubiană este prezentă prin două mari grupuri de roci: Grupul Drăgşan, ocupând partea de nord a munţilor Parâng, şi Grupul Lainici-Păiuş, în sud, despărţite între ele printr-o linie mediană orientată est-vest. Grupul Drăgşan este alcătuit în special din roci amfibolice şi gnaise micacee, iar în Grupul Lainici-Păiuş predomină rocile calcaroase: grafitoase şi gnaisele cuarţitice cu biotit, foarte strâns asociate cu roci granitice (granitul din Parâng). Rocile aparţinând acestor doua grupuri sunt de asemenea puternic metamorfozate, iar vârsta lor este considerată tot precambriană.

Roci mai slab metamorfozate şi de vârstă mai tânară sunt cele care aparţin aşa-zisei formaţiuni de Latoriţa: probabil devoniană, răspândită pe aria în care sunt cantonate şi rocile aparţinând Grupului Drăgşan. Rocile acestei formaţiuni se întâlnesc la est de valea Jiului şi la izvoarele văii Lotrului, fiind reprezentate prin diferite tipuri de gresii metamorfozate, calcare cristaline, şisturi sericitoase şi roci eruptive bazice metamorfozate.
Rocile mai tinere, jurasice şi cretacice, pot fi şi ele foarte slab metamorfozate şi sunt reprezentate predominant prin calcare.

Din punct de vedere geomorfologic, Munţii Parângului sunt asemănători Făgăraşului; relieful este caracteristic munţilor înalţi cu roci cristaline, având creste alpine, circuri galciare, iar suprafeţele de denudaţie sunt restrânse şi etajate. Zona centrală şi de est este caracterizată prin prezenţa grandioritelor. În zona nordică şi vestică sunt mai răspîndite şisturile cristaline. Rocile sedimentare, puţine, sunt găsite la periferia masivului: Pietrele Albe (vest), Mănileasa – Runculeţ, Tîrnovu Mare, Baia de Fier (cheile Galbenului ) etc

            Se spune ca în vremuri de mult apuse, o ceata mica dar neînfricata de lotrii (hoti, tâlhari) [vezi DEX] cutreierau acesti munti. Ispravile lor erau cunoscute pâna dincolo de zari, iar poterele, de ani buni încercau sa-i prinda, însa fara niciun rezultat. Dar anii trecura si lotrii mereu pusi pe fuga obosira.

 Atunci, ceata se aduna la sfat, în locul numit Plaiul Hotilor (deasupra statiunii Vidra de azi) si cu totii hotarâra sa-si schimbe vietile, ca oameni cinstiti. Ei jurasera ca fiecare sa aseze în aceasta vale, în locul preferat. Astfel, Voinea, pe locul unde s-a stabilit, a întemeiat Voineasa, Malai s-a asezat si apoi a întemeiat Malaia, Ciungu a ctitorit Ciungetul, Breazu a pus temelie Brezoiului iar Pascu a întemeiat Pascoaia.

Istorisiri mai romantate si mai moderne, transforma personajele; din hoti în haiduci (luptatori pentru dreptate), fortând sensurile substantivului "Lotru", dar ele nu pot explica toponimul "Plaiul Hotilor", care apare din vechime, ca denumire pentru extremitatea apuseana a Culmii Mânaileasa - Runculet.

Read more: Denumirea si legenda Lotrului

Localizare:

Munţii Parâng reprezintă sectorul cel mai înalt şi cel mai spectaculos al munţilor dintre Olt şi Jiu în Carpaţii Meridionali. Culmea principală a Munţilor Parâng, orientată pe direcţia est-vest, atinge altitudinea maximă în vârful Parângul Mare (2.519 m), ea cuprinzând şi cele mai importante piscuri.

 

Situl de Importanţă Comunitară ROSCI0188 PARÂNG este cuprins pe raza teritorială a judeţelor Gorj, Hunedoara şi Vâlcea. Situaţia suprafeţelor unităţilor administrativ teritoriale cuprinse în sit, în procente, este următoarea: Județul Gorj: Baia de Fier (<1%), Bumbești-Jiu (5%), Crasna (13%), Muşeteşti (<1%), Novaci (29%), Județul Hunedoara: Petrila (18%), Petroșani (26%), Județul Vâlcea: Malaia (11%), Voineasa (14%), conform Ordinului ministrului mediului şi dezvoltării durabile nr. 1964/2007 modificat prin Ordinul Ministerului mediului şi pădurilor nr. 2.387 din 29 septembrie 2011.

 

 Cursul mijlociu si inferior al Râului Lotru, cândva învaluit în febra aurului, este astazi întesat de misterioase istorisiri legate de exploatarea pretiosului metal. Ceea ce se stie cu certitudine, este ca s-a extras aur din minele Valea lui Stan si Pascoaia, precum si din albiile Lotrului si Vaii lui Stan.

 Aurul Lotrului în evul mediu

 La Valea lui Stan, lânga Brezoi, exista o exploatare aurifera mentionata în documente înca din anul 1561. Tot din documentele vremii, se stie ca în evul mediu, localnicii, pe lânga alte biruri, erau obligati sa predea si o buna parte din "grauntele de aur" colectate din albia Lotrului.

Read more: Aurul Lotrului

Reţeaua hidrografică este deasă şi uniform răspândită; râurile mari îşi captează afluenţii din întinse bazine hidrografice. În afară de apele curgătoare, găsim şi un complex glaciar ale cărui rămăşiţe sunt răspândite în majoritatea circurilor: lacurile glaciare. Mai întâlnim uneori şi lacuri de altă provenienţă, din care trebuiesc amintite lacurile de baraj şi cele nivale.

Reţeaua hidrografică a munţilor Parâng aparţine bazinelor Jiului şi Oltului. Bazinul Jiului are o suprafaţă de 10469 km2. Jiul este râul central al Olteniei şi are lungimea de 348 km. El se formeaza la Iscroni (556 m altitudine), din unirea Jiului de Vest cu Jiul de Est, primul adunându-şi apele din munţii Retezat şi Vîlcan, iar ultimul din munţii Parâng şi Şureanu. Latoriţa este afluent al Lotrului, cu suprafaţa de 201 km2 şi lungime de 29 km. Izvorăşte de sub şaua Ştefanul (1820 m altitudine) şi străbate un uluc glaciar larg până aproape de Cascada Dracului(1450 m altitudine). Se varsă în Lotru la Gura Latoriţei (550 m altitudine).

Bazinul Gilortului are o suprafaţă de 1348 km2, şi lungimea de 116 km. Drenează principalele cursuri de apă din flancul sudic al Parângului. Gilortul izvorăşte de sub Parângul Mare (la 2340 m altitudine) şi, după un lung traseu intramontan cu chei, repezişuri, cascade - iese la Novaci (460 m altitudine). Afluenţii săi cei mai importanţi sunt : Blahniţa, Cărpinişul, Alunişul, Galbenul. Toţi afluenţii se varsă în Gilort în afara limitelor montane.

Bazinul Lotrului are suprafaţa de 1024 km2, lungimea 76.6 km. Este un râu intramontan, care se formează la 1770 m altitudine, din unirea pâraielor Câlcescu şi Zănoaga Mare, coborând spre nord în trepte glaciare apoi străbătând o mică cheie în dreptul muntelui Cărbunele. De la Obărşia Lotrului îşi shimbă brusc cursul spre est, ieşind din ţinutul munţilor Parâng. Afluenţii Lotrului în zona de obârşie sunt: Găuri, Huluzul, Groapa Seacă, Pravăţul şi Iezerul, Cărbunele, Mirăuţul.

Pe lângă bogăţia deosebită a apelor curgătoare, munţii Parâng adăpostesc 22 de lacuri mai importante, 18 lacuri mai mici şi peste 25 de ochiuri de apă, în marea lor majoritate de origine glaciară. Prin acest număr de lacuri, Parângul se situează pe locul trei în ierarhia Carpaţilor românesti. Lacurile glaciare pot fi grupate astfel: cele din bazinul Jieţului, cele din bazinul Lotrului, cele din bazinul Latoriţei, din bazinul Gilortului, alte lacuri naturale. În afară de acestea, în Parâng se mai întâlnesc şi lacuri cu caracter nival, pe creastă (ex. Lacul Ciobanu, lacul de la vest de Vf. Micaia, Tăul Porcului etc.).

 

Habitatele naturale de interes comunitar:

4070 - Tufărişuri cu Pinus mugo şi Rhododendron myrtifolium,

 

Pinus mugo


Pinus mugo

Read more: Habitate

Clima Parângului este caracteristică munţilor înalţi din Carpaţi, observându-se diferenţieri între versanţii sudici: cu clima mai blândă, cu radiaţie solară mai bogată (dovadă prezenţa pădurilor de foioase până aproape de 1400 m altitudine) şi versanţii nordici: cu climă mai rece, unde coniferele au o dezvoltare mai amplă.

Datele climatice variază altitudinal, permiţând separarea a două zone : prima între 1850 şi 2519 m altitudine, iar cea de a doua între 800 si 1850 m altitudine. În prima zonă, temperatura medie anuală scade sub 00C, amplitudinea termică medie anuală sub 180C, in timp ce amplitudinile diurne raman sub 60C. Temperaturile minime absolute pot depasi -250C, iar numărul zilelor cu îngheţ oscilează între 250-265, putând atinge chiar valori mai mari.

Vântul dominant este cel de nord-vest şi vest. Viteza lui poate ajunge, frecvent, pe culmi, la 6-7 m/s. Intensificări se produc în timpul iernii, cand valorile de 9 m/s sunt frecvente, iar cele de 40-55 m/s sunt posibile.
Datorită convecţiei dinamice a aerului, iar vara celei termice, se formează ceaţa şi nori de relief circa 250-300 zile pe an. Ca urmare, insolaţia se ridică la circa 1500 ore anual, iar precipitaţiile devin foarte frecvente. Dintre acestea, cele solide sunt ponderente. In timpul verii, ploile au caracter torenţial. Stratul de zăpadă durează 180-200 zile, iar grosimea lui în zonele adăpostite poate atinge 7-8 m. In sectoarele umbrite, zăpada poate persista şi câţiva ani în şir. În cea de a doua zonă, climatul este cel caracteristic munţilor mijlocii. Temperatura medie rămâne pozitivă, media lunii iulie oscilează între 18-200 C, iar a lunii ianuarie între -5 şi -60 C. Primăvara, temperatura este de 2-40 C mai scăzută decât toamna, ca urmare a marelui consum de căldură necesar topirii zăpezii. Durata strălucirii soarelui ajunge la 1700-1800 ore pe an. Vânturile dominante sunt cele de nord-vest.

Pe versanţii vestici, umbriţi, regimul temperaturii are nuanţe moderate, precipitaţiile anuale ajungând la 1200 mm în partea superioară a pantelor sudice şi scad spre exterior pana la 800 mm. Climatul este, prin urmare, favorabil dezvoltării vegetaţiei.

În munţii Parâng, sezonul rece se întinde pe o perioadă de aproximativ 8 luni, din octombrie până în mai, de obicei cu zăpadă persistentă în zonele înalte. In sezonul cald (iunie-septembrie) alternează perioade umede cu perioade uscate. Lunile august, septembrie şi prima partea a lunii octombrie, cu mici excepţii, sunt deosebit de favorabile drumeţiilor montane.

Page 1 of 2