Muntii Parâng

Era odata ca si-alta data, un împarat care avea un regat întins.

Într-o zi, o vrajitoare a revarsat asupra oamenilor boli cumplite. Atunci împaratul a trimis mai multi voinici în cautarea vrajitoarei pentru a o prinde, a-i smulge leacurile pentru boli si a risipi vraja. Multi voinici plecasera dar nici unul nu reusi..

La rugamintea fiului sau cel mic, pe nume Parâng, împaratul l-a trimis si pe el desi tare-i era teama ca nu va putea face mai mult decât ceilalti voinici.

Mergând pe Valea Jiului, Parâng auzi niste strigate si, apropiindu-se, vazu o fata care cazuse într-o groapa. Flacaul o ajuta sa iasa si mare-i fu mirarea când vazu ca fata era de o frumusete nemaipomenita si blânda ca o mielusea. Era ´naltuta si trasa prin inel; parul, negru ca noaptea, curgea valuri unduioase pe umeri iar în loc de ochi, straluceau doua safire.. Stând de vorba cu ea, afla ca este sora mai mica a vrajitoarei. 

 

Parâng povesti si el necazul care se abatuse asupra împaratiei. Fata se înduiosa auzind acestea si promise ca-l va ajuta. Împreuna cu Parâng o ademeni pe vrajitoare într-o pestera si rostogolira o stânca peste intrare.

Vrajitoarea îl ruga cu lacrimi în ochi sa o elibereze promitând sa rupa vraja. Înduiosat de lacrimile ei, Parâng o elibera iar aceasta cu adevarat, rupse vraja.

De atunci, pentru ca oamenii sa nu uite prin ce au trecut, pesterii i se spune Pestera Bolii.

Când s-a întors Parâng la împarat, acesta nu stia cum sa-i multumeasca pentru ca i-a scos împaratia dintr-asa un necaz. Drept rasplata îi dadu fiului sa aleaga partea din împaratie care i se va parea mai frumoasa. Modest, Parâng alese între muntii tatalui sau unii brazdati de râuri cristaline si limpezi, cu lacuri de clestar în care pestii sar si se joaca cu pasarile si chibzui ca acolo sa-si înalte o cetate. Când aceasta a fost gata, Parâng a luat de sotie pe sora mai mica a vrajitoarei si au trait multi ani fericiti iar vrajitoarea a jurat ca nu va mai face rele...

Pentru inima neînfricata a voinicului, oamenii i-au spus muntelui aceluia – Parâng.

Batrânii înca mai spun ca vad uneori pe vârfurile muntelui un mosneag cu barba alba care se sprijina într-un toiag. Toti mai cred ca acela este Parâng.

 Maria Toma-Damsa - Legende – antologie - Ed. Emia