Relief

Munţii Parâng reprezintă sectorul cel mai înalt şi cel mai spectaculos al munţilor dintre Olt şi Jiu în Carpaţii Meridionali. Culmea principală a Munţilor Parâng, orientată pe direcţia est-vest, atinge altitudinea maximă în vârful Parângul Mare (2.519 m), ea cuprinzând şi cele mai importante piscuri. Legătura cu creasta principală carpatină începe din Vf. Coasta lui Rus (2306 m) şi continuă spre nord peste Vf. Pietrele (2155 m), Vf. Ciobanul Mare (1944 m), muntele Capra, Vf. Pravăţul (1905 m) şi se termină în zona de legătură Poiana Muierii. În schimb, creasta înaltă a Parângului începe la vest din Vf. Măgura (970 m) şi continuă spre est peste Vf. Parângul Mic (2073 m), Vf. Cîrja (2404 m), Vf. Parîngul Mare (2518 m), Coasta lui Rus (2306 m), Vf. Mohorul (2335 m), Vf. Păpuşa (2134 m), Vf. Micaia (2179 m) . La nord de culmea principal a Munţilor Parâng se deschid impresionante circuri glaciare: Sliveiu, Roşiile, Găuri, Zănoaga şi Câlcescu ce adăpostesc lacuri glaciare, drenate de izvoarele Jieţului şi Lotrului. Spre est sunt remarcabile căldările Muntinu şi mai ales Urdele din care porneşte o vale glaciară tipică. Interesante sunt şi căldările glaciare Bâlcescu, Cioara, Galbenu, Igoiu cu deschidere nordică din care pornesc pâraie ce se unesc cu Latoriţa. Vârful Parângul Mare (2518 m) şi Vârful Cîrja (2404 m) sunt cele mai reprezentative “acoperişuri” din central masivului. La est se înalţă destul de solitar Vârful Mohorul (2335 m), care domină zările până dincolo de Olt.

Istoria geologică a munţilor Parâng începe din cele mai vechi timpuri, rocile care îl alcătuiesc având diferite geneze, ca o consecinţă a locurilor (domeniilor) diferite în care s-au format.

În prezent se admite că aria munţilor Parâng aparţine mai multor unităţi, dupa cum urmează:
1. Pânza Getică, puţin răspândită în Parâng: un petic redus ca dimensiune, pe stânga văii Jiului, la intrarea în defileu; în zona Obîrşia Lotrului-Poiana Muierii-muntele Capra şi eventual munţii Cîmpii (situaţi între Jiul de Est şi Jieţ), dacă se admite că limita nordică a Parângului trece pe valea Jiului de Est. Rocile aparţinând Pânzei Getice sunt puternic metamorfozate şi reprezentate prin paragnaise, micaşisturi, gnaise cuarţo-feldspatice, amfibolite. Vârsta lor este apreciată la circa 850 milioane de ani, adica precambriană.

2. Unitatea Danubiană este prezentă prin două mari grupuri de roci: Grupul Drăgşan, ocupând partea de nord a munţilor Parâng, şi Grupul Lainici-Păiuş, în sud, despărţite între ele printr-o linie mediană orientată est-vest. Grupul Drăgşan este alcătuit în special din roci amfibolice şi gnaise micacee, iar în Grupul Lainici-Păiuş predomină rocile calcaroase: grafitoase şi gnaisele cuarţitice cu biotit, foarte strâns asociate cu roci granitice (granitul din Parâng). Rocile aparţinând acestor doua grupuri sunt de asemenea puternic metamorfozate, iar vârsta lor este considerată tot precambriană.

Roci mai slab metamorfozate şi de vârstă mai tânară sunt cele care aparţin aşa-zisei formaţiuni de Latoriţa: probabil devoniană, răspândită pe aria în care sunt cantonate şi rocile aparţinând Grupului Drăgşan. Rocile acestei formaţiuni se întâlnesc la est de valea Jiului şi la izvoarele văii Lotrului, fiind reprezentate prin diferite tipuri de gresii metamorfozate, calcare cristaline, şisturi sericitoase şi roci eruptive bazice metamorfozate.
Rocile mai tinere, jurasice şi cretacice, pot fi şi ele foarte slab metamorfozate şi sunt reprezentate predominant prin calcare.

Din punct de vedere geomorfologic, Munţii Parângului sunt asemănători Făgăraşului; relieful este caracteristic munţilor înalţi cu roci cristaline, având creste alpine, circuri galciare, iar suprafeţele de denudaţie sunt restrânse şi etajate. Zona centrală şi de est este caracterizată prin prezenţa grandioritelor. În zona nordică şi vestică sunt mai răspîndite şisturile cristaline. Rocile sedimentare, puţine, sunt găsite la periferia masivului: Pietrele Albe (vest), Mănileasa – Runculeţ, Tîrnovu Mare, Baia de Fier (cheile Galbenului ) etc